El susţine că platformele de socializare au transformat modalităţile de comunicare între indivizi din anumite sectoare sociale.

Facebook are aproximativ 60 de milioane de utilizatori şi circa alte două milioane se abonează la această reţea de socializare în fiecare săptămână.

Potrivit cercetărilor de piaţă, reţelele sociale au devenit un substitut pentru familie, mai ales în ţări precum Marea Britanie, unde legăturile de familie sunt din ce în ce mai alterate.

În opinia lui Smallwood, unul dintre cei mai apreciaţi terapeuţi de la clinica de tratare a dependenţelor Priory din Londra, cel puţin 10% din populaţia britanică este vulnerabilă faţă de dependenţa patologică de socializare.

“Problema cu Facebook este că totul se rezumă la obţinerea de noi relaţii, un proces care creează dependenţă. Obţinerea de noii prietenii devine competitivă – te judeci după numărul de prieteni pe care îi ai online. Faci totul pentru a acumula cât mai mulţi astfel de prieteni şi atunci începi să devii ceva ce nu eşti. Pentru a părea o persoană de succes îţi cumperi haine noi şi accesorii, facând datorii. Am pacienţii care au cont pe Facebook şi pe care îi sfătuiesc să renunţe la el”, a declarat Smallwood.

Acesta crede, de asemenea, că site-ul este nepotrivit pentru persoanele care îşi tratează dependenţa de alcool, droguri sau cumpărături.

“Dacă eşti dependent de ceva, trebuie să iei măsuri pentru a te trata şi pentru a te simţi mai bine. Personele care urmeză un astfel de tratament simt nevoia de a fi ajutaţi, iar aceste site-uri pot funcţiona în acest sens curator. Dar problema este că sunt doar trei sau patru persoane care se pot situa în topul popularităţii, iar ceilalţi sunt doar alţi participanţi în cadrul reţelei, ceea ce le sporeşte sentimentul de inadaptare”, a mai spus el.

Opţiunea de solicitare a prieteniei altor utilizatori îi poate face pe unii internauţi să se simtă respinşi în cazul în care cererea lor este refuzată, a mai precizat psihologul britanic.

Informaţii despre site-uri de “socializare”

“În această săptămână la televiziunea argentiniana a fost reportaj zilnic cu Joaquin Lopez Doriga ( jurnalist mexican) pe tema Facebook, hi5, Myspace, Sonic, etc, şi cât de periculoase sunt. Exista si un reportaj-jurnal în ziarul Milenio , cu privire la modul in care diversi terorişti au avut ca sursă de informaţii sigure şi directe blogurile, Facebook şi hi5.

Intervievaţi anumiti hoti si răpitori spun că au intrat pe net şi au vazut portretele, casa, masinile, poze de călătorie situatia socială şi economică si nivelul la care triesc persoanele acelea. La televizor, unul dintre ei a declarat că inainte, pierdea mult timp înainte de a actiona pentru a identifica candidatii pentru răpire, dar acum cu Facebook şi informaţiile pe care oamenii le pun de bunăvoie în reţea, nu mai sunt confuzii sau dificultati in a investiga modul în care ei trăiesc, sau cum se deplaseaza copiii la scoala şi care sunt părinţii lor, fratii si prietenii. Asa s-a întâmplat cu Alejandro Marti (tanar mexican ucis de răpitorii lui). Familia a închis blogul său după ce au realizat ce potenţial periculoase informaţii da tineretul, care socializeaza acolo cu bucurie şi fără a bănui că unul dintre contacti poate fi un ucigas. Protejaţi-vă copiii, şi nu puneti informaţii periculoase în reţea!

Adevarul cu privire la “Facebook”

Facebook vinde informaţii utilizatorilor cu cea mai mare oferta. Citez: “Ceea ce mulţi utilizatori nu ştiu este că, în conformitate cu termenii contractului, făcând clic pe rubrica” accept”, practic ofera Facebook exclusiv şi perpetuu drept de proprietate asupra tuturor informaţiilor şi imaginii sale publice. “

De fapt, spune expertul, cei inscrisi, autorizeaza automat utilizarea de catre Facebook perpetuu şi transferabil, impreuna cu drepturile de distribuţie publicului si toate atasamentele de pe site-ul lor. Conditiile de utilizare arata ca Facebook isi rezerva dreptul de a acorda şi sublicenţiere cu tot “continutul paginii web a utilizatorului”, pentru alte afaceri .. .

Fără consimţământul lor, mai multor utilizatori li s-au transformat imaginile în publicitate pentru comertul privat.

Dintr-o data totul este publicat, inclusiv fotografiile personale, înclinaţia politica, starea de spirit, şi interesele individuale chiar si adresa de acasa, si accesibile fără permisiune miilor de utilizatori.

Trebuie să credem, cum spune domnul Melba, că mulţi angajatori, pentru a evalua pretendentii, cauta pe Facebook informatii intime despre solicitanţi. Testul pentru o pagina de pe Facebook nu este privat, fapt pus in evidentă în cazul celebru cand John Brown University a expulzat un student, dupa ce a descoperit o imagine pe Facebook unde acesta era imbracat ca un travestit. O altă dovadă – cazul în care un agent al Serviciului Secret a vizitat Universitatea din Oklahoma , pentru un student din anul doi, Saul Martinez- pentru un comentariu publicat de acesta impotriva presedintelui. Si culmea rautatii, problema nu se încheie în cazul în care utilizatorul decide să se retragă.

Chiar şi atunci când utilizatorul anulează statutul de membru, fotografiile şi informaţiile rămân la bord, în conformitate cu Facebook, pentru cazul că decide a-si reactiva contul. Mai mult, utilizatorul nu este îndepărtat nici chiar atunci când moare. În conformitate cu “termenii de utilizare,” urmasii nu pot legalmente sa-i oblige sa stearga de pe Facebook date şi imagini ale rudelor lor, pentru că atunci când a acceptat clauzele virtualului contract Facebook a dat dreptul de a “menţine starea activă, în cadrul unui comemorari speciale, pentru o perioadă de timp, pentru a permite altor utilizatori sa posteze comentarii şi note asupra decedatului. “

Utilizatorii Facebook nu ştiu că sunt participanti indiferenti ai unui scenariu pe care academicieni cunoscuti il descriu ca cel mai mare caz de spionaj din istoria omenirii. Intamplator devin in mod inconştient precursori ai fenomenului “Big Brother” unde stau cu ochii pe tine. Este o trimitere directa la intromisia abuziva a statului în mediul afacerilor private ale cetăţenilor obişnuiţi, pentru a controla comportamentul lor social, un subiect de roman profund premonitoriu scris în 1932 de britanicul Aldous Huxley: “Brave New World.” sau “Happy new World” – “Fericita lume noua”

Stiu pe cineva, tot un barbat, care, suflet sensibil fiind, la capatul cate unei relatii esuate, ca sa-si ostoiasca sfasierea sufletului pustiit, dadea de perete usa unui bordel modern si chema catre ore dezmatate fetele platite. Se zguduia de plans orgasmic intre coapsele lor iscusite, dar, zicea el, incercand sa-si tina gandul departe de amintirile romantice legate de femeia care-i produsese suferinta .”Incerc sa uit, as face orice ca sa o uit!”, imi spunea, trist, distinsul domn care fusese la curve, si nu mi se parea ca ar fi avut vreo unda de rusine in glas.

La capatul fiecarei povesti de teapa celor mai sus, m-au socat nu nonsalanta eroilor, ci reactiile celor din jur. Convinsi, cu totii, de suferinta protagonistului  – veritabila, cred, de fiecare data – cei care auzeau povestea se induiosau de mila celui implicat si il compatimeau, trist. Ba chiar, uneori, audienta emitea cate o sentinta de condamnare catre femeia nemernica ce produsese atare suferinta…

M-am gandit cum mi-ar sta mie – si care ar fi consecintele eterne asupra mea! – daca as umbla beata pe strazi, fiindca nu mai pot sa indur sa astept. Cu cata mila m-ar privi cei carora le-as spune, cu damf de alcool fermentat, ca de tristete din dragoste am baut, si ca de suferinta mi se impleticeste limba, si n-am venit la intalnire fiindca am cazut intr-un sant. M-am gandit cat de intelegatori ar fi cu mine cei carora le-as destainui ca, fiind coplesita de deznadejde, mi-am gasit un gigolo simpatic, care ma face sa uit multiorgasmic de barbatul pe care-l intalnesc doar in vis.

M-am intrebat si eu, si raspunsurile s-au ivit de la sine, ciufute, oripilate, scarbite. O femeie n-are voie sa bea ca sa uite, ei ii este rezervat plansul suspinat, parfumat, diafan. Despre curvasarit nici nu poate fi vorba, aceasta nobila activitate este rezervata domnilor  si aducatoare lor de reputatie si mandrie, in timp ce orice asociere cu imaginea unei femei ar fi devastatoare. Si nu ca as tanji sa fac toate astea – desi, daca intr-adevar ar aduce uitarea, de ce nu?- dar nu-i asa ca suntem prizonieri ai unor conventii nu doar in viata noastra de zi cu zi, nu doar la masa tratativelor de business, unde barbatii au puterea si femeile se supun, ci si pe taramul pe care l-am declarat cel mai liber, cel mai fara de constrangeri, acela al iubirii? Asteptam sa ne ceara de nevasta- si pentru ca n-o fac in veci – fiindca s-ar supara celelalte dudui care au asteptat si ele zadarnic -  ii parasim. Si ei sufera. Si se imbata, si-apoi se duc la curve. Si noua ne e mila de ei. Si plangem. Si-i chemam inapoi, sa-i consolam…

Un text de Alice Nastase

Gramajele diferite de sentimente, de asteptari, de iluzii fac sa se aplece intr-o rana povesti de dragoste care, o vreme, ne-au ocupat toate gandurile si ne-au calauzit toate drumurile.

Dar nu sunt in stare sa spun daca iubirile de odinioara si-au dat obstescul si nedoritul sfarsit pentru cainauntrul lor sarcinile s-au impartit injust si fara noroc, sau poate pentru ca noi, cei care le-am trait, nu fuseseram haraziti niciodata unul celuilalt, ci doar ne-am adunat de teama singuratatii, de prea mult frig, de prea multa noapte, de frica de ziua de maine.

Am traversat in viata epoci in care am fost nazuroasa si lacoma. In care mi s-a parut mai firesc sa primesc decat sa dau si in care mi-am imaginat ca dragostea e o batalie a celor abili: cine cere, cine minte, cine loveste cu mai multa pricepere acela va fi invingatorul. Nu stiam pe atunci, intr-o tinerete cruda al carei gust nu mi-l mai pot aduce aminte, ca nu exista invinsi si invingatori intr-o poveste de dragoste care a luat sfarsit. Doi oameni care se despart, indiferent ca unul si-a dorit sa plece, iar altul a plans de neputinta sunt, amandoi, invinsi. Si nu, nu aceea a fost marea dragoste.

Am strabatut si epoci in care, vrand sa readuc dragostea in viata mea si s-o traiesc cum se cuvine mi-am coplesit iubitul cu oferte greu de indurat. I-am dat eternitati, desi el voia, pentru inceput, doar anotimpuri. I-am oferit sansa de a fi parinte alaturi de mine, desi el voia sa ramana o vreme doar un simplu amant, chiar daca cel mai bun de pe pamant. I-am dat mana mea, numele meu, desi el nu mi le ceruse niciodata. Iar la sfarsit – pentru ca sfarsitul a venit fara de veste, cum spune poetul, cum spunea Pittis cu glasul lui divin – m-am simtit nedreptatita. Dadusem atat de mult si nu primisem decat refuzuri, decat taceri, decat consolari…

Cine da mai mult intr-o relatie? Cel care iubeste mai mult sau cel care a inteles intre timp ca iubirile nu devin mari iubiri decat daca se  prelungesc pana peste pragul eternitatii? Cel care a gresit si acum ispaseste? Cel care a fost iertat si acum greseste din nou? Sau poate ca e dragoste, e marea dragoste doar aceea in care cei care dau mai mult simt ca dau prea putin, iar putinul devine enorm?

Poate ca balantele adevaratelor iubiri refuza sa cantareasca bataile inimii. Si-atunci, totusi, de ce, privind in urma, ne intrebam mereu: Care a fost marea dragoste si care a fost o iubire de rand? Cine a dat mai mult? Cine a iubit mai putin? Si cum va fi, data viitoare, daca va mai fi?…

(Alice Nastase)

Eu am auzit, insa, ca sunt si iubiri care mor de batranete, pentru ca, uneori, iubirile noastre imbatranesc inainte ca aceia care le poarta in inimi sa incarunteasca. Se invechesc si nu mai sunt sprintene.  Nici nu mai au entuziasmul de-a ajunge ziua de maine. Si atunci isi dau obstescul sfarsit, uneori in pace, alteori dupa ceva convulsii, poate nu neaparat dureroase, dar cu siguranta neplacute.

Sunt si iubiri care se destrama brusc, iremediabil, pentru ca cineva a facut un gest necugetat. Poti sa nu mai iubesti deloc in clipa in care afli ca partenerul tau te-a mintit sau te-a inselat. Poate sa-ti impietreasca inima atunci cand ai fost umilit sau tradat. Sau poti sa nu mai iubesti pentru ca apare dintr-o data in calea ta cineva care ti se arata mai potrivit, mai bun, mai demn, mai pe potriva ta decat cel langa care te-ai cuibarit pana atunci. Si te indragostesti din nou, ducand cu tine senzatia ametitoare, splendida ca nu, nu, nu, n-ai mai iubit niciodata in viata. Ai trait doar cateva iluzii de iubiri. Insa acum simti. Acum traiesti. Acum e cu adevarat…

Exista, insa, un dusman al iubirii mai perfid decat orice amant, decat orice ibovnica. Cateodata, pur si simplu, desi iubesti, te trezesti incoltit de singuratate. Si, desi te lupti cu ea, pentru ca nimeni nu vrea sa se lase prada insingurarii, totusi, incepi sa te indepartezi, incet-incet, de cel langa care ai stat pana atunci. Si ramai, iarasi, doar tu. Tu si inima ta pustie, in care a mai fost candva o iubire. Sau poate doar o iluzie de iubire… Sau poate nimic, doar un gol, in asteptarea marii, adevaratei povesti de dragoste. De mare dragoste. Cea mai frumoasa poveste traita candva.

Va veni? Nu va veni?

Un text de Alice Nastase

Dar ele trebuie sa inteleaga ca esecurile fac parte din noi, traiesc cu noi si asa cum acceptam bucuriile, asa trebuie sa acceptam si dezamagirile, pentru ca fac parte din viata noastra. Sunt femei care nu pot accepta o pierdere pentru ca se cred prea bune ca sa li se intample asa ceva. Dar vine ziua cand sunt nevoite sa accepte ca nu sunt atat de bune precum credeau. Este foarte posibil ca pe aceste femei locul de munca, viata sociala si ambianta in care traiesc le-a impins sa devina aceste fiinte jalnice, care nu mai au principii, si care miros a incultura si a tigari ieftine…

Octavian Paler

De foarte multe ori in viata, eu insami m-am vazut nevoita sa aleg intre mine si altii.

Mi s-a parut corect sa ma sacrific in numele fericirii celorlalti si, desi astfel mi-am tradat interesele mele de om, m-am amagit cu gandul ca am procedat corect…

Intind mana catre tine si nu te mai ajung, curg intre noi rauri de taceri si dintr-o data amandoi ne temen de inec. Si, uite, nici numele nu mai stiu sa ti-l spun, pentru ca toate rotunjirile lui de alint suna fals, acum, cand eu plang si tu nici nu stii. Tu nu intelegi ca eu nu pot sa uit in secunda in care tu imi poruncesti sa uit si eu nu pot sa inchid de una singura nici usile pe unde intra frigul, nici ranile pe care le-am capatat nemeritat.

Si ma intreb, in nestire, daca exista dragoste, sau e doar o himera dupa care alerg. Si ma mai intreb ingrozita daca nu cumva esti doar in mine insami, daca, insetata de dragoste nu te-am inventat eu acum ceva timp si te-am lasat apoi sa-mi ranesti sufletul cu nesfarsitele tale minciuni.

Preludiul femeii incepe cu doua zile inainte de a ajunge in acel pat.

Ca sa se simta aratos, un barbat are nevoie de o erectie.

Ca sa se simta frumoasa, o femeie cheltuieste, rabda, intinde, aduna, clateste, usuca, onduleaza, spala, calca, spala altceva, nu maninca, maseaza, indura, smulge, pudreaza, parfumeaza, asorteaza.

Iar la final barbatul e mai satisfacut.